Pirate vs. Privateer: Cunoașteți diferența

"Pirat" și "corsar" sună foarte asemănător, dar sunt doi termeni diferiți, cu semnificații unice. Cunoașterea diferenței dintre acești doi termeni poate face diferența în înțelegerea legii și a istoriei maritime.

Pirații sunt infractori care jefuiesc nave pentru a obține profit, în timp ce guvernul autorizează corsarii să atace navele dușmanilor lor în timp de război. [1]

Acest articol explică diferențele dintre pirați și corsari, diferențele dintre ei și modul în care se încadrează în dreptul maritim.

Cuprins

Pirate

Un pirat comite acte de violență sau jafuri pe mare fără aprobarea oficială a vreunui guvern sau lider politic, cum ar fi abordarea navelor comerciale, furtul încărcăturii sau al obiectelor personale ale pasagerilor și chiar atacarea altor nave pentru a obține avere.

Trebuie remarcat faptul că pirateria a fost o problemă încă din antichitate, pirații acționând în largul coastelor Greciei, Romei și Egiptului, printre multe altele.

În mod tradițional, guvernele îi considerau pe pirați drept infractori, deoarece activitățile lor duceau adesea la pierderi economice substanțiale pentru țările lor. Cu toate acestea, mulți pirați erau considerați și eroi populari.

Privateer

Un guvern sau un lider politic a autorizat pe cineva să atace și să captureze nave aparținând țării inamice. Acest lucru poate include preluarea încărcăturii, scufundarea navelor inamice și chiar implicarea în bătălii în largul mării.

Corsarii erau adesea considerați un instrument valoros de către guverne în timpul războiului, deoarece le permiteau să folosească resursele altora pentru a obține un avantaj asupra dușmanilor lor fără a declara deschis război.

De asemenea, aceștia erau considerați mai puțin amenințători pentru țara lor, deoarece atacau doar navele străine și aveau sprijinul guvernului lor, ceea ce îi făcea mult mai puțin susceptibili de a provoca pierderi economice pentru națiunea lor decât pirații care acționau fără sancțiuni oficiale.

Francis Drake este cunoscut ca fiind cel mai faimos corsar din toate timpurile[2].

Epoca de aur a pirateriei și a corsarismului

Epoca de aur a pirateriei (1650-1730) a influențat în mod semnificativ numeroase regiuni, cum ar fi Caraibe, America de Nord, Regatul Unit și Africa de Vest.

Această epocă este de obicei împărțită în trei segmente: etapa bucureșteană, runda piraților și perioada de după succesiunea spaniolă.

În această perioadă, mulți corsari care au rămas fără loc de muncă în urma încheierii Războiului de Succesiune spaniolă au trecut la piraterie.

Condiții precum creșterea numărului de mărfuri valoroase transportate pe oceane, forțe navale mai mici, personal maritim experimentat provenit din marinele europene și guverne ineficiente în colonii, toate acestea au contribuit la piraterie în Epoca de Aur.

Aceste evenimente au format ideea modernă despre cum sunt pirații, deși este posibil să existe unele inexactități. Puterile coloniale au luptat cu pirații și au purtat bătălii notabile cu aceștia în această perioadă. Și corsarii au fost o parte importantă a acestor evenimente.

Vânătoare de pirați și corsari

Vânătoarea de pirați și corsari a fost o activitate frecventă a forțelor navale din multe țări în această perioadă. Corsarii primeau o scrisoare de marcare, care le permitea să atace în mod legal navele inamice, în timp ce pirații nu aveau niciun document care să le permită acest lucru.

Pirații corsari erau adesea considerați mai puțin periculoși decât pirații, ceea ce a făcut ca aceștia să fie vânați mai puțin viguros. Vânătoarea de pirați era efectuată atât de forțele guvernamentale, cât și de corsarii înșiși, deși primii acționau mai frecvent. Navele corsarilor aveau adesea grațieri sau amnistii din partea autorităților pentru a evita confruntările cu navele militare.

Celebrul pirat Barbă Neagră, activ în această perioadă, a fost vânat de Marina Regală Britanică și, în cele din urmă, a fost ucis. Acest lucru demonstrează cât de departe vor merge guvernele pentru a elimina activitățile de piraterie și corsarism în această perioadă[3].

Samuel Scott, Domeniu public, via Wikimedia Commons

Declinul pirateriei și al corsarismului

Numeroși factori au dus la declinul pirateriei și al pirateriei private spre sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Creșterea puterii navale

Declinul pirateriei și al pirateriei private poate fi atribuit creșterii forțelor navale în diferite țări, în special în secolul al XVIII-lea.

Guvernele Marii Britanii, Franței, Spaniei și Portugaliei au investit masiv în tehnologie militară, inclusiv în nave mai mari și artilerie mai avansată, ceea ce le-a permis să călătorească mai departe și mai repede decât oricând înainte, permițând un control mai mare asupra mărilor.

Puterea sporită a ofițerilor de marină le-a permis să pună capăt multor activități ale piraților și corsarilor, reducând astfel drastic numărul acestora. Guverne precum cel al Marii Britanii au început să ofere grațieri și amnistii celor care doreau să renunțe la viața de piraterie - oferind o alternativă mai atrăgătoare pentru mulți marinari.

Reglementări sporite

Un alt factor major al declinului lor a fost reglementarea sporită a activității maritime. Guverne precum Spania și Franța au adoptat legi care restricționau utilizarea scrisorilor de marină și impuneau pedepse severe pentru cei implicați în activități ilegale pe mare.

Guvernul britanic a adoptat, de asemenea, Legea privind pirateria din 1717, care prevedea pedeapsa cu moartea pentru piraterie, ceea ce a descurajat și mai mult oamenii să își refuze viața în largul mării.

Pierderea popularității

Ultimul cui în sicriu a fost pierderea popularității lor în rândul oamenilor obișnuiți. În perioada Epocii de Aur, pirateria era considerată de mulți o profesie eroică, iar pirați celebri precum Barbă Neagră, căpitanul Kidd, Anne Bonny și Henry Morgan au devenit eroi populari în anumite părți ale lumii.

În perioadele ulterioare, aceste figuri nu au mai fost privite cu admirație, iar ideea unei vieți de piraterie a ajuns să fie în schimb dezaprobată [4].

Cornelis Vroom, Domeniu public, via Wikimedia Commons

Moștenirea rămâne

Deși epoca de aur a pirateriei a trecut, moștenirea ei continuă.

Pirații și corsarii există sub diverse forme, deși în prezent operează în conformitate cu reglementări și legi diferite. Sindicatele de crimă organizată, cum ar fi cartelurile de droguri și traficanții de persoane, sunt considerate de mulți ca fiind echivalentul modern al piraților.

În plus, pirateria în lumea digitală a devenit o problemă semnificativă, hackerii furând date de la companii din întreaga lume.

Noțiunea romanțată de corsari și pirați celebri este populară și astăzi, iar cărțile, filmele și emisiunile de televiziune prezintă frecvent povești despre criminali marinari.

Acestea au fost o parte esențială a istoriei maritime a multor țări și, deși nu mai sunt la fel de importante astăzi, moștenirea lor continuă să dăinuie. Aceste activități au contribuit la modelarea lumii pe care o cunoaștem astăzi și au dat naștere unora dintre cele mai faimoase figuri din istoria maritimă.

Chiar dacă aceste infracțiuni sunt acum considerate ilegale și sunt pedepsite aspru, ele au lăsat o amprentă permanentă în istoria lumii. Cunoașterea diferenței dintre pirați și corsari este esențială pentru a înțelege dreptul și istoria maritimă[5].

Gânduri finale

În general, pirat vs. corsar este o distincție crucială care trebuie făcută atunci când se discută despre dreptul și istoria maritimă. Deși ambii termeni se referă la persoane care atacă nave pe mare, aceștia au motivații foarte diferite în spatele acțiunilor lor și statute juridice foarte diferite în ochii legii.

Înțelegerea diferenței dintre cele două ne poate ajuta să apreciem mai bine rolul pe care acestea l-au jucat în istoria și legislația maritimă, actele de curaj ale persoanelor care au plecat în largul mării în căutarea gloriei sau a norocului și modul în care acestea sunt relevante și astăzi.

Fie că este vorba de un pirat umil sau de un corsar nobil, urmele lor sunt de neșters. Poate că au dispărut, dar moștenirea lor rămâne.